Câte puţin despre Hornul Coamei şi Vârtopel Arpăşel

Dacă vreunul dintre cei doi cititori ai blogului se întreabă pe unde am fost în ultima vreme le pot răspunde: de principiu la escaladă Bulgaria la Tabachka, Basarbovo, Vratsa, Karlukovo şi în România în Postăvaru, în Herculane, prin Sinaia.

După un sezon început devreme (februarie) la escaladă, duceam dorul expunerii. Expunerea apare în momentul în care sub stratul subţire de vibram al espadrilelor sau al bocancilor se lasă în jos sute de metri de vid.

Escalada nu prea poate genera astfel de senzaţii. Singura soluţie era să calc în alpin. Cu un moral nu tocmai bun şi un psihic obosit, am acceptat săptămâna trecută, sâmbătă să merg în cadrul unei ture foarte faine: Buşteni-Ref. Coştila – Coama cu jnepeni – Valea Gălbenele (1A) (fir principal) – Hotel Gălbenele – Hornul Coamei (1B) – Brâul Mare al Coştilei – Hornul lui Gelepeanu – Caraiman – Jepii mici.

A fost o tură perfectă pentru moralul meu slăbuţ, reuşind să caţăr toate săritorile de pe firul Gălbenele. Deşi valea nu este nici pe departe una grea, am simţit din nou plăcerea “căţărăturii” clasice în “râmonaje” şi şpraiţuri de toate felurile.

Hornul Coamei mi-a adâncit această satisfacţie deşi a trebuit să ocolim vreo 2 săritori din cauza infiltraţiilor. La un momentdat am poposit chiar sub primele pitoane din traseul Furcile al lui N. Baticu, primul traseu de perete din România şi l-am trecut pe lista de proiecte.

Într-un final retragerea a fost lungă şi obositoare, dar am ajuns cu toţii teferi acasă.

Că tot vorbeam de proiecte… Unul dintre ele pentru mine a fost mult timp creasta Vârtopel – Arpăşel (pe scurt, între noi, Vârpăşel) aşa că miercuri, noua maşină a lui Gabi era full de bagaje şi alături de Rox, Dana şi Andra zburăm pe autostrada spre Piteşti cu destinaţia pârâul Capra.

Joi am mers pentru prima oară pe Valea lui Stan, o altă restanţă veche din zona Făgăraşului şi ne-am întors pe o variantă bălăurită la întoarcere care ne-a cam pus la încercare nervii, dar s-a terminat cu bine.

Vineri vine ziua cea mare. Nu eram siguri cât de mult ne va lua traseul aşa că am hotărât să nu riscăm şi să intrăm cât mai devreme în traseu, scutindu-ne astfel şi de mersul prin caniculă.

Totul a mers ca pe hârtie şi ca acasă – o premieră astfel că la 8.00 începeam urcuşul dinspre Fereastra Zmeilor. Prima bucată – Creasta Vârtopel(1B) este o plăcere. Nu mi s-a părut mai dificilă decât Custura Sărăţii şi nu ne-am legat în coardă pentru parcurgerea ei. Am scos coarda la rapelul de pe Turnul Vârtopelului unde am găsit un spit cu verigă rapidă.

La ceva timp după noi au intrat în traseu şi Fof cu Jeleu, Codleanu şi Coiotu şi ne-au cam prins din urmă. Ei găsiseră şi un piton cu inel la rapelul de pe Turn.

Am mai scos coarda şi pe Urechea estică, formaţiune uşor remarcabilă care, împreună cu Urechea vestică, formează Urechile de Iepure. Acestea deja se află în creasta Arpăşelului (3A). Ambele urechi sunt mult mai aprige pe feţele vestice şi de aceea mi-am promis o revenire pentru a parcurge creasta Arpăşel-Vârtopel.

După trecerea urechilor creasta se domoleşte şi devine ca sora ei estică – Vârtopel. Deşi am precizat că sunt uşoare, cei care vor să le parcurgă vor trebui să ţină cont de expunerea care te urmăreşte mai întregul traseu şi de faptul că se află în Făgăraş unde vremea poate juca feste.

De pe vârful Portiţa am pus o coardă de 60 m dintr-o bucată pe care a rapelat majoritatea, ca apoi Coiotu să dea 2 rapeluri recuperând totul fără probleme.

Am terminat traseul după aproximativ 6 ore şi ne-am întors fericiţi în tabără.

Sâmbătă am lenevit cam toată ziua, iar duminică am plecat spre Bucureşti.

Foto:

~ prin Răzvan Badea pe iulie 18, 2011.