O cam dăm ca cimpanzeii

•iulie 22, 2011 • 4 comentarii

Să fiu sincer m-am cam săturat să aud expresia “aşa sunt românii – x”, dar aş vrea să o mai folosesc pentru o ultimă oară.

Deşi, în afara cercului restrâns de prieteni, sunt uşor în afara comunităţii montane în ultima vreme nu pot să nu observ, fie de pe bloguri, forumuri, comentarii la diverse articole şi din auzite de pe la alţii, tendinţa asociată în general cimpanzeilor – de a arunca cu căcat.

În cinstea “marelui munte” anumite persoane se apucă şi aruncă cu căcat.

Nu mă înţelegeţi greşit! Sunt de acord să existe critici constructive, dar mulţi dintre noi depăşesc acest stadiu.

Cele mai obişnuite au devenit comparaţiile de genul “păi ăla nu ştie să se caţere”, sau “pff, io am făcut 2 ore în adidaşi pe traseul pe care a făcut el 8″, care, între noi fie vorba sunt demne de fotbal sau alte jocuri.

Mai mult, deşi ne plângem că e o comunitate mult prea mică, atacurile şi jignirile (tot de genul celor prezentate mai sus) sunt la ordinea zilei pe internet şi duc doar la segregare. Acum mă întreb… o să ajungem să ne uităm chirâş la toţi oamenii întâlniţi pe poteci şi nu numai, pentru că în curând toţi or să aibă ceva cu cineva dintr-o discuţie în contradictoriu pe internet.

Ei bine, exagerez, desigur, dar uitându-mă în jur a început să dispară din mitica “bunătate a omului de munte” şi o văd înlocuită cu mândrie, răutate gratuită, o dorinţă aprigă de a afişa atotştiinţa prin contradicţii interminabile şi prost argumentate.

Cel mai rău mă întristează zona alpină. În alpinism, cel puţin pe internet, dar nu numai, treburile stau, aparent, rău de tot. Cine este abonat la lista Coştila ştie despre ce vorbesc. Fiecare alpinist are puse deoparte cel puţin două poveşti ruşinoase despre alţi 10 căţărători pe care le poate folosi când este în colimator. ” Nu mai ţii minte mă fraiere când te-am dus în traseul x, că ai schimbat 2 perechi de chiloţi… numa până la baza traseului hă hă hă hă”, sau ” Când tu căutai poteca să ajungi la refugiu eu descăţărasem free-solo cam toate traseele din Valea Albă, hă hă hă hă” .

Din nou exagerez. Nu sunt citate adevărate (cred), totuşi cam aşa se discută de multe ori şi pentru începători ca şi subsemnatul nu este tocmai încurajator… Că tot veni vorba, am observat că această atitudine s-a cam luat şi la novici, văzând oameni care s-au apucat odată cu mine uitând rapid că la sportul ăsta oricum am da-o toţi suntem proşti şi începători.

În acest fel am auzit către oameni care au ajuns prima oară la stâncă expresii de genul ” Ce mă, te-ai apucat şi tu de căţărat, pff…”, sau despre oameni cu ani de epxerienţă, dar fără realizări de pus pe blog să sară aplaudacii “sunt fricoşi…”

Eu sincer respect câteva idei în ceea ce priveşte activităţile în natură:

- cineva zicea că cel mai bun căţărător este cel care se distrează cel mai mult – mi se pare foarte adevărată. Eu pot să mă distrez mai mult urcând Coştila-Gălbenele secund şi tras în bucle şi ajungând în creasta văii albe să fiu la fel de fericit ca unul care a terminat Speranţelor rotpunkt.

- în aceeaşi idee, mă inspiră la fel de mult când văd un începător care dă totul şi e fericit să fie în perete sau pe o potecă oriunde cât şi realizările fraţilor Pou în alpi – avem de învăţat de la toţi.

- este excelent să vrei să fii bun şi să tragi tare, dar la sportul ăsta trebuie să fii constant mai bun decât tine. Nu e un concurs, sau cel puţin marea majoritate în România nu suntem atleţi sponsorizaţi să facem asta. Şi chiar în afară unde sunt, Sharma lucrează trasee alături de Ondra şi îi dă sfaturi. În acelaşi timp retardaţii se ceartă pe youtube şi se fac în toate felurile pe tema care dintre Ondra şi Sharma caţără mai bine.

- este excelent să ajuţi începătorii cu sfaturi, dar nu cred că e bine să îi sufoci, să îi forţezi. Multe lucruri le vor descoperi oricum singuri şi cred, sincer, că e mai frumos.

Ei bine poate că prin acest articol am făcut exact ce ziceam mai sus că fac cimpanzeii, dar cam aveam asta pe suflet.

Mulţam de atenţie!

 

Câte puţin despre Hornul Coamei şi Vârtopel Arpăşel

•iulie 18, 2011 • Un comentariu

Dacă vreunul dintre cei doi cititori ai blogului se întreabă pe unde am fost în ultima vreme le pot răspunde: de principiu la escaladă Bulgaria la Tabachka, Basarbovo, Vratsa, Karlukovo şi în România în Postăvaru, în Herculane, prin Sinaia.

După un sezon început devreme (februarie) la escaladă, duceam dorul expunerii. Expunerea apare în momentul în care sub stratul subţire de vibram al espadrilelor sau al bocancilor se lasă în jos sute de metri de vid.

Escalada nu prea poate genera astfel de senzaţii. Singura soluţie era să calc în alpin. Cu un moral nu tocmai bun şi un psihic obosit, am acceptat săptămâna trecută, sâmbătă să merg în cadrul unei ture foarte faine: Buşteni-Ref. Coştila – Coama cu jnepeni – Valea Gălbenele (1A) (fir principal) – Hotel Gălbenele – Hornul Coamei (1B) – Brâul Mare al Coştilei – Hornul lui Gelepeanu – Caraiman – Jepii mici.

A fost o tură perfectă pentru moralul meu slăbuţ, reuşind să caţăr toate săritorile de pe firul Gălbenele. Deşi valea nu este nici pe departe una grea, am simţit din nou plăcerea “căţărăturii” clasice în “râmonaje” şi şpraiţuri de toate felurile.

Hornul Coamei mi-a adâncit această satisfacţie deşi a trebuit să ocolim vreo 2 săritori din cauza infiltraţiilor. La un momentdat am poposit chiar sub primele pitoane din traseul Furcile al lui N. Baticu, primul traseu de perete din România şi l-am trecut pe lista de proiecte.

Într-un final retragerea a fost lungă şi obositoare, dar am ajuns cu toţii teferi acasă.

Că tot vorbeam de proiecte… Unul dintre ele pentru mine a fost mult timp creasta Vârtopel – Arpăşel (pe scurt, între noi, Vârpăşel) aşa că miercuri, noua maşină a lui Gabi era full de bagaje şi alături de Rox, Dana şi Andra zburăm pe autostrada spre Piteşti cu destinaţia pârâul Capra.

Joi am mers pentru prima oară pe Valea lui Stan, o altă restanţă veche din zona Făgăraşului şi ne-am întors pe o variantă bălăurită la întoarcere care ne-a cam pus la încercare nervii, dar s-a terminat cu bine.

Vineri vine ziua cea mare. Nu eram siguri cât de mult ne va lua traseul aşa că am hotărât să nu riscăm şi să intrăm cât mai devreme în traseu, scutindu-ne astfel şi de mersul prin caniculă.

Totul a mers ca pe hârtie şi ca acasă – o premieră astfel că la 8.00 începeam urcuşul dinspre Fereastra Zmeilor. Prima bucată – Creasta Vârtopel(1B) este o plăcere. Nu mi s-a părut mai dificilă decât Custura Sărăţii şi nu ne-am legat în coardă pentru parcurgerea ei. Am scos coarda la rapelul de pe Turnul Vârtopelului unde am găsit un spit cu verigă rapidă.

La ceva timp după noi au intrat în traseu şi Fof cu Jeleu, Codleanu şi Coiotu şi ne-au cam prins din urmă. Ei găsiseră şi un piton cu inel la rapelul de pe Turn.

Am mai scos coarda şi pe Urechea estică, formaţiune uşor remarcabilă care, împreună cu Urechea vestică, formează Urechile de Iepure. Acestea deja se află în creasta Arpăşelului (3A). Ambele urechi sunt mult mai aprige pe feţele vestice şi de aceea mi-am promis o revenire pentru a parcurge creasta Arpăşel-Vârtopel.

După trecerea urechilor creasta se domoleşte şi devine ca sora ei estică – Vârtopel. Deşi am precizat că sunt uşoare, cei care vor să le parcurgă vor trebui să ţină cont de expunerea care te urmăreşte mai întregul traseu şi de faptul că se află în Făgăraş unde vremea poate juca feste.

De pe vârful Portiţa am pus o coardă de 60 m dintr-o bucată pe care a rapelat majoritatea, ca apoi Coiotu să dea 2 rapeluri recuperând totul fără probleme.

Am terminat traseul după aproximativ 6 ore şi ne-am întors fericiţi în tabără.

Sâmbătă am lenevit cam toată ziua, iar duminică am plecat spre Bucureşti.

Foto:

În marea Britanie e mai periculos să naști decât să cațeri!

•aprilie 18, 2011 • 3 comentarii

Arzând-o pe stumble.com zilele trecute cu secțiunea climbing bifată am descoperit niște statistici foarte interesante.

Știu că au mai apărut niște date la un momentdat despre situația din S.U.A. , dar voi încerca o prezentare din altă prismă.

Articolul peste care am dat (aici) zice că “niște cercetători de la o universitate britanică au descoperit că…”  în Marea Britanie, în 2007, 1 din 8200 de sarcini a dus la moarte în timp ce doar una din 320.000 de ascensiuni (ei zic climbs) au dus la moarte. Sursa statisticilor este Guvernul Marii Britanii, am glumit cu cercetătorii.

Foarte mulți introduc alpinismul și ale sale ramuri derivate la sporturi extreme. Eu unul nu sunt de aceeași părere, cel puțin nu cred că se aplică la toate ramurile. Desigur, ai freesolo, high-ball bouldering, anumite trasee de artificial și poate altele, dar sunt puține.

Personal definesc sport extrem o activitate în care ai șanse “fifty-fifty” să o mierlești odată începută. Ca exemplu potrivit mi se pare ski-ul extrem cu băieții ăia care se aruncă de pe marginea unei stânci înalte și aterizează la baza ei între zeci de stânci ascuțite. Ei bine, acolo ei se bazează strict pe skill-ul lor, dar o greșeală îi costă au fifty-fifty – aterizează pe zăpadă, sau nu… Cel puțin așa văd eu lucrurile.

Revenind, alpinismul, escalada și mai mult, se concentrează în special pe protecția și siguranța sportivului. În continuu s-au dezvoltat și se dezvoltă tehnici și produse care să facă alpinismul mai sigur.

Accidente există, desigur și media nu ne lasă să uităm că muntele este ucigaș, dar într-un week-end în care un amărât moare pe munte pe o vale, 15 mor în accidente de mașină, dar tot muntele este periculos. Acum nu vorbesc de inconștienții care pleacă iarna în adidași pe io-știu ce vale sau pe cod 5 de avalanșă, în ciuda faptului că și ei fac parte din statistici.

Ei bine, asta sper să schimbe perspectivele multora în ceea ce privește activitățile pe care le întreprindem acolo sus…

NU este un îndemn să vă apucați să vă cățărați mâine fără a ști nimic despre această activitate. Fără a cunoaște toate aspectele referitoare la siguranța în alpinism și escaladă devine, cățăratul devine din nou extrem și periculos.

Totuși, aș vrea să fie un imbold pentru cei care cochetează cu ideea de a se cățăra și mai au nevoie de un argument pentru a face demersurile necesare.

Deci, citiți tot ce găsiți despre alpinism, uitați-vă la filme, al eprsoane care știu ce fac, duceți-vă la niște cursuri and remeber, SAFETY THIRD!

Iuly vinde chestii

•aprilie 6, 2011 • Lasă un comentariu

Tocmai ce am terminat noul blog al lui Iuly în care va posta echipamentul pe care îl are de vânzare.

Momentan sunt mai puține produse, dar Iuly promite că va mai adăuga.

Dacă nu se precizează că sunt folosite, produsele sunt noi și sunt la prețuri bune, așa că vedeți dacă vă place ceva!

Ch-ch-ch-eck it out!

http://echipamentmunte.wordpress.com/

Bulgaria RockTrip 2011

•martie 31, 2011 • Lasă un comentariu

A venit și momentul mult așteptat de toată lumea, să facem o ieșire cu multă lume la cățărat. Inițial a fost planul să mergem în Râșnoave, apoi ne-am decis să mergem la bulgari, apoi iar în Râșnoave, apoi iar la bulgari. Oricum, cert e că vineri ne-am hotărât și am rămas pe Veliko Tarnovo.

Ei bine echipa a fost allstar, aproape toți oamenii pe care mi-i doream: Rox, Coiotu și Andra, Jeleu, Fof și Mari, Luci, Adi Profu, Vali Doctoru, Morbu și Lucia, Dani, Dorian și nu în ultimul rând Gabi Stroe. Tura a fost în cele din urmă destul de epică ca de obicei cu mici peripeții, dar și surprize plăcute.

Să nu vorbim aici totuși de peripeții, cert e că într-un final am ajuns să stăm în “Lion House” fix în centrul Veliko, am mâncat la un restaurant foarte fancy și am râs, ca de obicei, o grămadă. Nici nu se putea altfel cu atâta gașca.

Oricum, am simțit din nou că am pe ce să lucrez și la escaladă sportivă, am încercat un traseu destul de tăricel pentru mine și urmează să cadă data viitoare (cum am căzut și eu în el de vreo 4 ori). Prima zi am stat în zona sectoarelor A și B de la Veliko din Sveta Troitsa, iar a doua zi, duminică am fost în Basarbovo.

Au fost trasee de toate felurile toată lumea s-a dat în sus și în jos! Respect mare pentru Jeleu care a dat primele sale trasee cap-coardă, pe o coardă cumpărată de el vineri, dar și pentru Vali care este un exemplu clar al determinării și antrenamentului până la extrem.

Să fiu sincer mi-era dor de o tură ca asta, mă bucur enorm că au apucat toți să se dea pe săturate și că arătăm interes în această domeniu. Sper să fie “the shape of things to come” pentru noi.

Cam asta gândesc după week-end și aștept să vină următoarele cu la fel de multă stâncă să sperăm.

Să trăiți 1000 de ani!

 

Aboland 13 Martie

•martie 18, 2011 • Lasă un comentariu

Week-end-ul ăsta aveam poftă de un singur lucru: stâncă.

Foaie propune o vizită pe la Aboland, uriașa faleză deschisă de Titus Gonțea.

Duminică ne găsim în mașina lui Foaie alături de Dana, Jesus și ulterior Jeleu (ridicat din Ploiești).

Foaie avea în gând să facă Natural Agresivity un -8 destul de spectaculos datorită faptului că porțiunea finală trece peste un tavan. Traseul se găsește în sectorul D superior, fața sudică a țancului. Ajunși la baza urcușului până la faleză ne convingem că vom avea o zi de vară transpirând intens până la țancul mult dorit.

În extremitatea estică a țancului se găsește și un traseu fix pe gustul și puterile mele: “Creasta Vâtului” 6a+ (7-) pe care, după o încercare în manșă, o supun stilului rotpunkt (haha) oferindu-mi securitatea psihică a faptului că celălalte două trasee 7- cățărate anul trecut nu au fost chiar întâmplări. Mai pe seară mă mai dau o dată pe traseul ăsta pentru a curăța niște bucle de pe alte trasee și reușesc să rup un bolovănaș de mărimea unei franzele care am senzația că avea sensul lui în traseu, dar nu cred că îi schimbă gradul.

Cam atât despre mediocritate, Foaie reușește să dea un “second atempt” în “Natural Agresivty” după care înțelegem cu toții de unde traseul “Edge of sanity” și-a căpătat numele.

Master Jelly s-a dat și el în “Creasta Vâtului” super bine, Jesus la primul contact cu stânca a depus mult efort, dar din păcate încălțările nu prea l-au ajutat, mai așteptăm alte ocazii! Dana și ea s-a dat pe “Creasta Vâtului” și a fost suporter numărul 1 pentru Foaie, dar și fotograful de serviciu după cum se va vedea:

Oricum, vremea a fost super, ziua dacă ar fi mai lungă, ar fi excelent.

Mul’umim pentur poze Dana!

Deși Morbidu a lipsit din această tură, Jah a avut grijă să fie alături de noi printr-un CD cu mult reggae și reggeton.

Cățărare englezească

•martie 5, 2011 • Lasă un comentariu

Matt Segal și Alex Honnold trebuie să fie unii dintre cei mai tari cățărători ai deceniului. Combinați cu Kevin Jorgenson despre care vă promit un filmuleț în curând, fac istorie în bolovanii reginei. Cei trei atleți sponosrizați Black Diamond pleacă într-o excursie în Marea Briatine. Un loc cu cultură a escaldei excepțională – o etică maximă… filmulețul următor are un soundtrack pe măsura performanțelor…

Vizionare plăcută

Pentru prima oară la Veliko Tarnovo

•februarie 18, 2011 • Un comentariu

Duminica trecută (13 februarie) am făcut echipă cu Adi profu’, Ștefania, Coiotu și Rox cu unicul și mărețul scop de a pune mâna pe stâncă în anul 2011. Rmânia încă nu se pretează prea bine la cățărat așa că ”hai pe la frații noștrii slavi!”.

Ora 8.30 ne prinde râzând de mentalitatea din spatele administrării Podului Prieteniei așa cum ne-o imaginăm noi. Pe partea bulgărească: ” Ia zi mă Борис (Boris) își repară românii jumatea lor de pod?? / Nu șefu, fumează o țigară/ Perfect Борис, atunci nici noi ”. Meanwhile în România: ”Ia zi mă Ioane cum e cu podu ăsta al Prieteniei, mai ține, o să trebuiască să îl asfaltăm, nu? / Nu șefu! Nici bulgarii nu și-au reparat jumătatea lor. Mai mult, parcă au mai multe gropi/ A, perfect, dă-mi o țigară!”.

Adi gonește spre Veliko și ajungem chiar reperjor. Ne schimbăm niște bani pentru seara și mergem spre faleză. Pentru cei care nu au mai fost, faleza e uriașă, sau mai bine zis falezele sunt uriașe și multe. Sectorul la care am fost noi este imediat în coada mânăstirii și are destul dem ulte trasee destul de variate ca dificultate.

Eu unul nu am fost prea în formă, mai mult m-am agitat, dar o să am niște proiecte foarte faine acolo pentru la primăvară pentru că ne-am dat pe trasee cu gradații de nivelul meu între 6 și 7-/7 . Oricum vremea a fost super a fost cald și să fiu sincer nu îmi imaginam că vreme ca cea de acum în București ar mai putea să existe anul acesta.

Seara toată lumea a fost foarte fericită  pentru că ne-am oprit la celebrul restaurant Pizza Tempo ”unde-și sparg turiștii levele” pe mâncare super-bună în porții bulgărești.

Drumul de întoarcere a fost scurtat cu mult datorită unei conversații complexe alături de parteneri de excepție. Pe la 10.30 am ajuns acasă jurând că ne punem pe antrenament calumea.

COIOTU VĂ IUBEȘTEEUADIROXADI ȘI ȘTEFI

Piatra Craiului prin lentila lui Nepotu

•februarie 9, 2011 • Un comentariu

Al doilea filmuleț din Piatra Craiului l-am primit astăzi de la Nepotu. Mie îmi place foarte mult.

Nu uitați să revizitați Jurnalul și filmulețul făcut de Sil.

Am ajuns la 10.000 de vizite pe blog

•februarie 1, 2011 • 3 comentarii

Este greu de crezut că poţi atinge un astfel de “milestone” cu doar 3 persoane care vizitează blogul, mai ales că wordpress spune că nu îmi contorizează vizitele proprii, deci doar două persoane şi defapt am intrat mult de pe alte computere…. deci mai nimeni.

Mulţumesc tuturor care au accesat vreodată sau vor accesa blogul!

Şi ca să nu fie postul lame de tot o să îl umplu cu un desen foarte cool care nu îmi aparţine şi pe care s-ar putea să îl recunoaşteţi din sala de chitară de la Curmătura şi cu mai multe motive pentru care s-ar putea să fiţi munţomani înrăiţi.

S-ar putea să fii munţoman înrăit dacă:

1. Dacă foloseşti ca breloc la chei o carabinieră de 25 Kn

2. Dacă ai folosit vreodată un piolet la o treabă casnică

3. Dacă încălţările tale preferate arată ca nişte pantofi de balet

4. Dacă îţi cumperi încălţămintea de stradă cu 2-3 numere mai mică

5. Dacă atunci când vezi o arcadă sau un pilon mai înalt cauţi prize şi te gândeşti dacă ai putea să le înţepi

6. Dacă expresia “a avea bulan” nu are nicio legătură cu faptul că ai găsit 2 lei pe jos

7. Dacă vreodată ai spus că nu ţi-au intrat două deget în crăpătura aceea umedă şi nu te-ai referit la sex

8. Dacă ai mai multe perechi de espadrile de escaladă şi bocanci decât încălţări de stradă

9. Dacă ai da 600 lei pe o jeacă de Gore, dar nu ai da 150 pe o pereche de blugi

10. Dacă ai mai multe poze de pe vârfuri decât de la nunta ta

11. Dacă poţi să spui că ai filat o tipă vreo 3 ore fără să pari obsedat sau detectiv

12. Dacă atunci când vei avea copil o să îl înveţi să numere din timp ca să înţeleagă gradele UIAA

13. Dacă ai văzut mai multe filme cu Sharma decât porno în ultima vreme

14. Dacă poţi să te culci la ora 3 să te trezeşti la 4 să conduci 4 ore şi să caţeri până seara, dar în timpul săptămânii nu poţi să te trezeşti la 8 să mergi la muncă la ora 9

15. Dacă ţi-ai vinde echipamentul ai avea bani de o maşină decentă

17. Dacă ţi-au atârnat vreodată ţurţuri de oricare parte a feţei

18. Dacă ai băut apă din surse cel puţin dubioase fără să fi fost vreodată în Africa

19. Dacă ai muşchii de pe antebraţ mai mari decât bicepşii

20. Dacă în momentul de faţă ai nişte haine murdare de magneziu

21. Dacă nu îţi speli bocancii când vii dintr-o tură că oricum pleci în curând din nou

22. Dacă ai înţeles cel puţin una dintre glumele de mai sus…

Unele îmi aparţin, unele sunt culese de pe net, aştept sugestii în rubrica de comentarii!

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.