Să fiu sincer m-am cam săturat să aud expresia “aşa sunt românii – x”, dar aş vrea să o mai folosesc pentru o ultimă oară.
Deşi, în afara cercului restrâns de prieteni, sunt uşor în afara comunităţii montane în ultima vreme nu pot să nu observ, fie de pe bloguri, forumuri, comentarii la diverse articole şi din auzite de pe la alţii, tendinţa asociată în general cimpanzeilor – de a arunca cu căcat.
În cinstea “marelui munte” anumite persoane se apucă şi aruncă cu căcat.
Nu mă înţelegeţi greşit! Sunt de acord să existe critici constructive, dar mulţi dintre noi depăşesc acest stadiu.
Cele mai obişnuite au devenit comparaţiile de genul “păi ăla nu ştie să se caţere”, sau “pff, io am făcut 2 ore în adidaşi pe traseul pe care a făcut el 8″, care, între noi fie vorba sunt demne de fotbal sau alte jocuri.
Mai mult, deşi ne plângem că e o comunitate mult prea mică, atacurile şi jignirile (tot de genul celor prezentate mai sus) sunt la ordinea zilei pe internet şi duc doar la segregare. Acum mă întreb… o să ajungem să ne uităm chirâş la toţi oamenii întâlniţi pe poteci şi nu numai, pentru că în curând toţi or să aibă ceva cu cineva dintr-o discuţie în contradictoriu pe internet.
Ei bine, exagerez, desigur, dar uitându-mă în jur a început să dispară din mitica “bunătate a omului de munte” şi o văd înlocuită cu mândrie, răutate gratuită, o dorinţă aprigă de a afişa atotştiinţa prin contradicţii interminabile şi prost argumentate.
Cel mai rău mă întristează zona alpină. În alpinism, cel puţin pe internet, dar nu numai, treburile stau, aparent, rău de tot. Cine este abonat la lista Coştila ştie despre ce vorbesc. Fiecare alpinist are puse deoparte cel puţin două poveşti ruşinoase despre alţi 10 căţărători pe care le poate folosi când este în colimator. ” Nu mai ţii minte mă fraiere când te-am dus în traseul x, că ai schimbat 2 perechi de chiloţi… numa până la baza traseului hă hă hă hă”, sau ” Când tu căutai poteca să ajungi la refugiu eu descăţărasem free-solo cam toate traseele din Valea Albă, hă hă hă hă” .
Din nou exagerez. Nu sunt citate adevărate (cred), totuşi cam aşa se discută de multe ori şi pentru începători ca şi subsemnatul nu este tocmai încurajator… Că tot veni vorba, am observat că această atitudine s-a cam luat şi la novici, văzând oameni care s-au apucat odată cu mine uitând rapid că la sportul ăsta oricum am da-o toţi suntem proşti şi începători.
În acest fel am auzit către oameni care au ajuns prima oară la stâncă expresii de genul ” Ce mă, te-ai apucat şi tu de căţărat, pff…”, sau despre oameni cu ani de epxerienţă, dar fără realizări de pus pe blog să sară aplaudacii “sunt fricoşi…”
Eu sincer respect câteva idei în ceea ce priveşte activităţile în natură:
- cineva zicea că cel mai bun căţărător este cel care se distrează cel mai mult – mi se pare foarte adevărată. Eu pot să mă distrez mai mult urcând Coştila-Gălbenele secund şi tras în bucle şi ajungând în creasta văii albe să fiu la fel de fericit ca unul care a terminat Speranţelor rotpunkt.
- în aceeaşi idee, mă inspiră la fel de mult când văd un începător care dă totul şi e fericit să fie în perete sau pe o potecă oriunde cât şi realizările fraţilor Pou în alpi – avem de învăţat de la toţi.
- este excelent să vrei să fii bun şi să tragi tare, dar la sportul ăsta trebuie să fii constant mai bun decât tine. Nu e un concurs, sau cel puţin marea majoritate în România nu suntem atleţi sponsorizaţi să facem asta. Şi chiar în afară unde sunt, Sharma lucrează trasee alături de Ondra şi îi dă sfaturi. În acelaşi timp retardaţii se ceartă pe youtube şi se fac în toate felurile pe tema care dintre Ondra şi Sharma caţără mai bine.
- este excelent să ajuţi începătorii cu sfaturi, dar nu cred că e bine să îi sufoci, să îi forţezi. Multe lucruri le vor descoperi oricum singuri şi cred, sincer, că e mai frumos.
Ei bine poate că prin acest articol am făcut exact ce ziceam mai sus că fac cimpanzeii, dar cam aveam asta pe suflet.
Mulţam de atenţie!
Ce mai zic unii, alţii